Transfer de top în Superligă! Fundașul care i-a înfruntat pe Griezmann și Torres, jucător de la UTA! „Am venit să dau 100%!”

Redactor:
Călin Mnerie
Transfer de top în Superligă! Fundașul care i-a înfruntat pe Griezmann și Torres, jucător de la UTA! „Am venit să dau 100%!”
  • Publicat:

Deși a semnat cu UTA la finalul lunii iunie, Yacoub Aly Abeid (24 de ani) a sosit la Arad doar miercuri, iar astăzi a desfășurat primul antrenament cu echipa.

Evident, fundașul african nu intră în calculele lui Ilie Poenaru pentru meciul cu Rapid de sâmbătă, dar a oferit primele impresii la conferința de presă ce precede jocul din Giulești.

Transfer de top în Superligă! Fundașul care i-a înfruntat pe Griezmann și Torres, jucător de la UTA! „Am venit să dau 100%!”

Până la urmă, internaționalul din Mauritania a așteptat mai bine de o lună de zile viza pentru România, iar apoi și o rută de călătorie convenabilă, din Maroc spre țara noastră.

„Am semnat acum o lună, dar au fost multe probleme de ordin birocratic, de aceea am ratat perioada de pregătire. Cu toate acestea, m-am antrenat, cu echipa secundă a naționalei din Mauritania, iar în timpul liber mergeam și pe plajă, unde jucam meciuri amicale”, susține fostul fundaș stânga al lui Valenciennes, care a fost transferat în locul rusului Evgeniy Shlyakov.

„Ceferistul” Fofana l-a atras spre Superligă: „Mi-a spus că nivelul este foarte bun”

Abeid a debutat în 2018 în La Liga, chiar pe Estadio Metropolitano, în partida Atletico Madrid – Levante 3-0, când s-a aflat pe teren alături de nume uriașe ale fotbalului mondial, precum Antoine Griezmann, Fernando Torres sau Diego Godin. Întrebat dacă Superliga din România nu reprezintă un pas mare înapoi pentru el după experiențele din Spania și Franța, apărătorul a spus: „Am jucat contra lui Atletico Madrid, dar asta a fost în 2018, a trecut ceva timp de atunci. Mai apoi am jucat în Liga a II-a în Spania și în Franța. Am un prieten care joacă aici, un coleg de la echipa națională (n.r. Guessouma Fofana, mijlocașul lui CFR Cluj) și l-am întrebat despre nivelul fotbalului. Mi-a spus că nivelul este foarte bun, iar după ce am vorbit cu el am semnat aici”.

Nu a văzut meciurile UTA-ei, doar rezumate: „Echipa e pe o pantă ascendentă”

Fundașul nu a văzut în întregime cele cinci partide pe care UTA le-a disputat până acum, dar și-a făcut o primă idee despre echipa la care va juca. „Am încercat să urmăresc meciurile echipei pe internet, dar nu am reușit.

Am văzut rezumatele, dar nu un meci întreg. Am văzut că în etapa trecută am învins cu 2-1 și mă bucur, pentru că echipa nu a început sezonul foarte bine, iar acum este pe o pantă ascendentă. Nu am sesizat să fie probleme pe banda stângă, doar astăzi am făcut cunoștință cu colegii. Trebuie să luptăm cu toții împreună pentru obiectiv, pentru a câștiga cât mai multe puncte. Am venit aici să ajut echipa, să dau 100% la fiecare antrenament, iar când Mister va considera că eu trebuie să joc, voi fi pregătit să intru”, a adăugat apărătorul.

Fundaș de bandă cu abilități preponderent defensive

În sezonul trecut, fundașii laterali ai UTA-ei au oferit doar trei assist-uri, iar două dintre ele au venit din partea fundașului dreapta Marko Vukcevic. Cel puțin în primă fază, ultimul sosit în echipa „roș-albă” nu are mari abilități în acest sens. „În mare, sunt un jucător defensiv. Am jucat și în sistemul cu trei fundași, în care am fost folosit în rolul de fundaș central stânga. Dar, am oferit și assist-uri, am marcat goluri, așadar pot ajuta echipa și în acest sens. Totuși, dacă ar trebui să aleg, sunt un jucător mai mult defensiv decât ofensiv. Dar, muncesc în fiecare zi la antrenamente pentru a-mi îmbunătăți calitățile ofensive, inclusiv centrările. Voi încerca să ajut echipa în orice fel posibil”, mai afirmă Abeid.

Poenaru: „Aly își dorește, are entuziasm, se bucură că este aici”

Despre Aly Abeid la Arad a vorbit și Ilie Poenaru, care ar fi dorit să-l aibă la dispoziție măcar în urmă cu o lună de zile, de când s-a tot amânat sosirea sa.

„Aly nu va fi luat în calcul pentru meciul cu Rapid, e clar. În primul rând, ne bucurăm că a reușit să ajungă și ăsta este un lucru bun, a venit motivat. Spre surprinderea noastră, chiar dacă a întârziat atât de mult, el s-a antrenat în această perioadă, cu excepția ultimelor 3-4 zile cât a stat pe avioane, a avut multe rute de parcurs ca să ajungă la Arad.

El are o stare de oboseală, e normală, dar în rest s-a antrenat cu o echipă în Mauritania și asta este important. S-a antrenat cu o echipă bună, o echipă care chiar a făcut antrenamente bune, pentru că ni le-a explicat, ne-a arătat cam ce a făcut în această perioadă. Nu este la cel mai slab nivel din punct de vedere fizic, dar nu e nici ce trebuie să fie.

Acum trebuie să îi dăm o perioadă de adaptare, de integrare, de acumulări fizice și tactice și în momentul în care vom considera că este la un nivel bun, va intra. El își dorește, are entuziasm, este cu zâmbetul pe buze, se bucură că este aici. Îi place tot ceea ce a găsit și ce a văzut în timpul foarte scurt pe care l-am avut împreună și își dorește foarte mult să joace cât mai repede”, a precizat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Abeid a jucat doar 14 meciuri în sezonul trecut

În sezonul recent încheiat, Akly Abeid a adunat 14 jocuri, între care 10 ca titular pentru Valenciennes, ce a terminat pe locul 16 (din 20) în liga secundă franceză. Apărătorul de picior stâng a început fotbalul la ASAC Concorde în țara natală înainte de a semna cu spaniolii de la Levante. În Primera a bifat un singur meci, în fața prestigioasei Atletico Madrid. A urmat un împrumut la Alcorcon și apoi, din ianuarie 2020, aventura din Hexagon. Pentru naționala Mauritaniei a jucat 42 de meciuri și a marcat două goluri. Între altele, Aly Abeid a bifat două Cupe ale Africii, în 2019 și 2021 cu Mauritania, de altfel primele participări în istoria naționalei sale.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×